ORA 15:37 MAI: 61 de sesizări privind incidentele electorale. 5 sunt posibile fapte penale
Până la această oră, au fost înregistrate 61 de sesizări privind evenimentele electorale, cele mai numeroase fiind consemnate pe raza județelor Dolj (11 evenimente), Giurgiu (5), Mehedinți (4), Olt (4) și în Municipiul București – 5 evenimente.
„Din numărul total de evenimente sesizate, jumătate nu s-au confirmat. Cele mai multe sesizări au fost de fraudă electorală, sfătuirea în ziua votării a alegătorilor la sediul secțiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat, comercializarea și consumul de băuturi alcoolice în spațiul de protecție al secțiilor de votare și nerespectarea dispozițiilor legale privind prezența altor persoane în cabina de vot. Cinci evenimente sesizate fac referire la posibile fapte de natură penală”, a declarat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne.
Potrivit sursei citate, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, respectiv 3 avertismente și 7 amenzi.
De exemplu, în județul Ialomița, o persoană a fost sancționată cu 1.500 de lei după ce a comercializat băuturi alcoolice în apropierea unei secții de vot.
Alte exemple prezentate de Monica Dajbog:
– În județului Neamț, președintele unei secții a sesizat faptul că o persoană și-a exprimat, în mod public, atât în incinta, cât și în afara secției de votare, opțiunea de vot. Persoana respectivă a fost amendată cu 2.000 de lei amendă.
– În județul Galați, se fac cercetări cu privire la două persoane care au votat deși nu aveau dreptul: una pentru că era pusă sub interdicție prin sentința Judecătoriei Galați, iar cealaltă pentru că avea drepturile electorale suspendate prin sentință judecătorească definitivă o dată cu condamnarea la executarea unei pedepse privative de libertate.
– La o secție de vot din județul Maramureș, s-a prezentat o persoană care deși locuia în localitatea respectivă, nu era trecută pe lista permanentă, votând pe listele suplimentare. În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că această persoană și-a pierdut cetățenia și nu avea drept de vot.
– În Prahova, se fac cercetări după ce o persoană internată într-un centru de îngrijire a persoanelor în vârstă a sesizat faptul că nu este lăsată să voteze prin intermediul urnei speciale. Din primele verificări se pare că persoana nu ar fi depus cerere în acest sens.
Știrea inițială. „De la deschiderea secțiilor de vot și până la această oră, la nivel național au fost înregistrate 17 sesizări de posibile incidente electorale care au legătură cu desfășurarea alegerilor. Până în prezent nu au fost înregistrate situații grave care să afecteze ordinea publică sau desfășurarea în bune condiții a procesului electoral”, a declarat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI.
Până acum, cinci sesizări nu s-au confirmat. A fost aplicată o singură amendă, în jud Olt, în valoare de 500 de lei pentru apelarea abuzivă a numărului unic de urgențe 112.
Restul sesizărilor sunt în curs de verificare.
„În general, sesizările au fost despre lipsa unor ștampile sau sfătuirea alegătorilor la sediul secției cu ce candidat să voteze și continuarea propagandei electorale”, a mai punctat Monica Dajbog.
Sfătuirea alegătorilor la sediul secțiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat se pedepsește cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei. Cu aceeași amendă se pedepsește comercializarea și consumul băuturilor alcoolice până la ora 21 în spațiul de protecție al secției de votare 21.00.
Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Persoanele care votează de două sau de mai multe ori, votează fără a avea acest drept, introduc în urnă mai multe buletine de vot decât au dreptul, utilizează un act de identitate nul ori fals sau un buletin de vot fals riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.